Intr-o incercare disperata de a fenta cursurile de la psihologia educatiei, care se uita amenintator la mine de pe tastatura, unde se afla situate, am zis ca ar fi cazul sa scriu cel de-al doilea post de pe blogul asta[sau primul, depinde de perspectiva]. Drept urmare ma voi opri asupra unui subiect a carui tratare este absolute inutila, si caciulile.
Tot mai des vad pe strada pitzipoance cu animale moarte caciuli imense de blana cu ciucuri sau zulufi, de diverse forme si culori. Unele sunt albe cu un mot in varful capului. Altele seamana cu cainele pe care l-am vazut intins pe sosea, prin Sebastian. Unele sunt colorate, ca de exemplu roz sau albastru-cerneala. Majoritatea au urechi, si toate arata ca o fleasca imensa pe capul posesoarei. Si nu inteleg. Nu inteleg de ce as purta eu o imensitate blanoasa cu 2-3 ciucuri in mot, de doua ori mai mare decat capul meu. Locuim cumva in Alaska? S-a terminat incalzirea globala si ne ameninta brusc o noua era glaciara? Si mai mult decat atat, de ce in urma cu un an-doi probabil aceleasi persoane care poarta azi dracoveniile astea stufoase ar fi ras copios de creaturile decesate de pe scafarliile oamenilor.
Iarasi, nu inteleg care-i faza cu bastile tip bomboana de pe coliva. Alea de sfideaza gravitatia si stau cumva pe motul capului, intr-un echilibru nemaipomenit. Eu nu-mi explic cum stau chestiile alea pe cap. O colega mi-a zis ca cica-s prinse cu cleme. Acum, intrebare de baraj: ce om normal isi prinde cu agrafe basca de pleata? Totusi, macar sunt mai estetice decat caciulile flocoase.
Oh, si ca fapt divers, gugalind “sobolingozaur” , am dat de asta:
Nu jocul superb de cuvinte si ironia fina a butonului de search m-au uimit, ci faptul ca somitatea cu nume perisabil poarta lant la pantaloni. Astept cu drag vremea cand pletele, bocancii, face-paintul alb si bratarile/zgarzile cu tepi vor fi etalate cu clasa de alde Minune, Vijelie sau Carnat.
Pwp. nici chiar~
dawn
Barfe noi